Quantcast
Channel: Seriale tv - TvBlog » Constantine
Viewing all articles
Browse latest Browse all 26

MiniNEWS – 16.07.14

$
0
0

enlisted-yahooHeadlines

Dupa Community (NBC), Yahoo încearcă să revitalizeze încă o comedie anulată recent. Este vorba de Enlisted, anulată de FOX, pentru care ar exista discuții între Yahoo si 20th Century Fox TV pentru un sezon doi, ce ar fi difuzat de platforma streaming Yahoo Screen. Sursa

Tensiunile din Israel provoacă probleme pentru două drame ce au ca locație de filmare această zonă. Filmările pentru Tyrant (FX), ce aveau loc in Tel Aviv, vor fi relocate temporar în Turcia. Cât despre filmările pentru Dig (USA Network), ce aveau loc în Ierusalim, ele vor fi oprite pentru câteva zile. Sursa

ABC Family a anunțat că va difuza episoade cu tematică specifică de Halloween și Crăciun. Astfel Pretty Little Liars, The Fosters, Switched at Birth vor avea episoade speciale în perioada Crăciunului, urmând ca Melissa & Joey și Baby Daddy să aibă episoade speciale atât în perioada Crăciunului, cât și de Halloween. Sursa

David Franzoni (Gladiator) și Michael Finch (Predators) vor fi scenariști, în timp ce Pierce Brosnan va fi producător executiv în noua producție Spike TV, The Crusaders, a cărei acțiune are loc în timpul celei de a treia cruciade creștine. Sursa

Dana Walden și Gary Newman vor fi numiți co-președinți ai studiourilor de producție FOX, ca urmare a deciziei de retragere din funcție a actualului președinte, Kevin Reilly. Sursa

Jim Corrigan (The Spectre), un alt personajul din universul DC Comics, ar putea fi introdus incepând cu episodul 5 al serialului Constantine. Acesta ar urma să fie aliatul lui Constantine în cadrul poliției. Sursa

Pentru datele premierelor noilor seriale sau sezoane, consultați calendarul cu premiere, iar pentru orarul complet al serialelor, aruncați o privire pe orarul TvBlog.

Actori în seriale

Ben Kingsley, deținător al premiului Oscar pentru rolul principal din Gandhi, va apărea în noua producție Spike TV, Tut. El va interpreta rolul lui Ay, mare vizir la curtea faraonului Tutankhamon. Sursa

USA Network a comandat pilotul pentru o nouă dramă, Mr Robot, despre un tânăr programator ce interacționează cu alte persoane doar prin invadarea intimității lor virtuale (hacking). Sam Esmail (Comet), Steve Golin (True Detective) și Chad Hamilton (Breakup at a Wedding) vor fi producători executivi. Sursa

Debutanta Wallis Currie-Wood se alătură distribuției dramei CBS, Madam Secretary, în rolul fiicei mai mari a Secretarului de Stat american Elisabeth McCord, interpretat de Tea Leoni. Sursa

Colin Ferguson (Eureka) va apărea în cadrul sezonului 6 din The Vampire Diaries într-un rol important, acela de șef al unei miliții comunitare. Sursa

Kristen Connolly (House Of Cards) va apărea în noul thriller ABC, The Whispers, în rolul lui Lena Lawrence, după ce Brianna Brown a renunțat la acel rol. Sursa

Cara Buono (Mad Men) va apărea ca și personaj recurent în cadrul sezonului 4 din Person of Interest. Personajul este descris ca o femeie fatală, ce poseda calități unice pentru a naviga prin lumea noului sezon. Sursa

Raza Jaffrey (Smash) va apărea ca guest-star în noul sezon din Elementary. El va fi iubitul Joanei Watson (Lucy Liu). Sursa

Michaela McManus (Awake), David Meunier (Justified), Chris Sheffield (The Last Ship) și Gaius Charles (Grey’s Anatomy) se alătură distribuției noii drame NBC, Aquarius. Sursa1, Sursa2

Luke Mitchell (The Tomorrow People) și Jaime Lee Kirchner (Mercy) se alătură distribuției serialului Members Only (ex The Club). Sursa

Proiecte noi: Informațiile despre noile seriale ale posturilor se regăsesc în articolele dedicate fiecărui post: ABCCBSCWFOXNBC și cable.

TVBlog is social! Dă-ne un like pe Facebook și urmărește-ne pe Twitter dacă vrei să fii la curent cu noutățile din lumea serialelor!

Puteți trimite link-uri către știri noi, care nu au fost publicate încă pe TVBlog, folosind formularul acesta.

Mulțumirile pentru surse merg la: Razvan600, darius, Ovy, Raisa și DavidD

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici


Viewing all articles
Browse latest Browse all 26